mai auzisem noţiunile astea, dar de abia acum sunt pregatita sa le inteleg.
Albert Ellis consideră treaba cu self-esteem a fi a self-defeating tactic pentru că depinde întotdeauna de ce faci. El propune în schimb self-acceptance în sensul că te accepţi ca om indiferent de ceea ce faci. Ceea ce faci se ia în considerare cumva separat. Animalele spre exemplu nu par a avea acest concept de self-esteem şi sunt psihologic poate mai adaptate social decât noi, care ne facem atâtea procese, ne atribuim vină şi le atribuim altora, we put ourselves down şi suferim depresii diverse şi ne chinuim psihicul. De ce? De ce să nu ne acceptăm pur şi simplu ca oameni care fac şi năzbâtii uneori, mai mari, mai mici...
Asta nu influenteaza faptul ca ai sau n-ai standarde pentru actiuni mai 'bune', ci că o lasi mai moale cu self-criticism si sentimentele de vina cand faci nerozii.
care vrei, găseşti video-uri şi explicaţii la concept, amu n-am timp să detaliez, că oricum îs novice ]n înţelegerea conceptului deocamdată, dar are potenţial...
Post-edit: asta-i mai vechi, dar bun (daca nu iti merge, incearca direct pe youtube)
si a doua parte, delicioasa:
Voltaire: ”If there were not a god, it would be necessary to invent him in order to keep people morally in line.”
Albert Ellis: ”If there were a god, it would be necessary to un-invent him in order to keep people in good mental health.”
0 comments:
Trimiteţi un comentariu